Ambasadorul american: Legea offshore a fost adoptată cu încălcarea principiilor transparenței și negocierii.
Ambasadorul american Hans Klemm a criticat sâmbătă modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că „este îndoielnic”, transmite news.ro.
El a făcut referirela investitorii americani, prezenţi în fiecare sector economic din România, şi a spus că a îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil și transparent.
„Săptămâna trecută, spre exemplu, Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Preşedintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă. Dar această lege a fost prezentată prima dată spre vot, luni, la ora 15.00, şi adoptată la 22.00. A fost foarte rapid, dar a încălcat toate principiile transparenţei şi negocierii. Este îndoielnic”, a declarat Klemm.
Pe de altă parte, întrebat dacă forţele democratice ar trebui să intervină în privinţa legilor justiţiei din ţările membre NATO sau UE, ambasadorul american a declarat: „România încearcă să îşi consolideze instituţiile democratice, inclusiv un sistem judiciar independent. În anumite momente, când am fost îngrijoraţi, am încercat, în privat, dar şi public, să ne facem cunoscute grijile. Recent, legat de securitatea cibernetică, terorism şi crima organizată”.
Hans Klemm a fost prezent sâmbătă la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, unde a participat la o dezbatere alături de Michele Ramis, ambasadoarea Franţei, şi Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei.