Darius Vâlcov, noi declarații șocante

Share:

Darius Vâlcov, consilierul premierului, a declarat vineri că există un „ordin pe unitate” pentru ca liderul PSD Liviu Dragnea să fie închis până în septembrie şi sunt indicaţii în acest sens şi legat de persoana sa, pentru că se luptă cu „mafioţii”.

„Deci, acum a venit ordin pe unitate, dom’le până la 1 septembrie, gata, Dragnea trebuie să fie închis, şi dacă se poate şi Vâlcov. (…) Mafioţii şefi, trebuie să analizăm foarte clar unde sunt ei. Pentru că de fapt noi cu ei ne luptăm. Şi în septembrie, lupta mare cu aceşti mafioţi va fi. Este inevitabil. În momentul în care noi vrem companiilor şi oamenilor corecţi să dăm posibilitatea să dezvolte această ţară , vrem să închidem toate robinetele acestor mafioţi, este inevitabil că va izbucni ceva. Este inevitail că ei nu vor accepta, ca de exemplu la vamă, să nu mai controlăm o maşină şi un container din două sute ci să controlăm fiecare container şi fiecare maşină în timp real. (…)Statul român nu mai are de gând să fie prost. Asta este problema. În momentul în care problemele acestea au început pentru domnul Liviu Dragnea, puţină lume şi-a dat seama, din timp, acum încep să-şi dea seama, mă, dar de ce omul ăsta trebuie să fie diavolul pe Pământ”, a declarat Darius Vâlcov vineri seară la România TV.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.