Sute de dosare în care sunt cercetați magistrați, înregistrate la DNA

0

Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, susţine, în proiectul de management depus la Ministerul Justiţiei, că la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt înregistrate aproximativ 300 de dosare în care sunt cercetaţi magistraţi, dosare ce trebuie înainte noii secţii care va fi înfiinţată în cadrul Parchetului General.

„Înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie duce la modificarea competenţei DNA cu privire la persoanele care deţin calitatea de judecător sau procuror. Legea nr. 207/2018 prevede şi obligaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a înainta cauzele în care sunt cercetaţi magistraţi, la momentul în care secţia devine operaţională. În prezent, la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt înregistrate aproximativ 300 de cauze care se află în această situaţie”, se precizează în proiectul de management al lui Marius Iacob, publicat pe site-ul MJ.

Iacob consideră că trebuie modificat urgent regulamentul de ordine interioară al DNA, întrucât Serviciul pentru combaterea infracţiunilor în justiţie trebuie desfiinţat.

Legea 207/2018 prevede înfiinţarea în cadrul Parchetului General a unei Secţii pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.