SUA, noi sancțiuni la adresa Iranului

0

O primă salvă de sancţiuni reimpuse de Statele Unite Iranului a intrat în vigoare marţi, cu scopul de a exercita presiuni economice asupra Teheranului, după retragerea unilaterală a Washingtonului din acordul istoric în dosarul nuclear iranian din 2015.

Într-un interviu televizat, cu câteva ore înaintea reimpunerii unor sancţiuni americane dure Iranului, preşedintele iranian Hassan Rohani a acuzat Washingtonul că ”vrea să lanseze un război psihologic contra naţiunii iraniene şi să provoace disensiuni” între iranieni.

Este prima reacţie a lui Rohani la îndemnul de a negocia al preşedintelui american Donald Trump, care a avertizat, luni, Iranul. „Regimul iranian are de ales”, a declarat el, într-un comunicat. ”Fie îşi schimbă atitudinea ameninţătoare şi destabilizatoare şi se va putea întoarce sub tutela economiei mondiale, fie continuă pe drumul izolării economice”. Cu toate acestea, Trump a spus că rămâne „deschis” unui eventual acord „mai global”, care ar putea include programul balistic şi măsuri împotriva terorismului.

Primul val de sancţiuni americane, care a intrat în vigoare marţi, la ora 4.01 GMT (7.01, ora României), cuprinde blocări ale tranzacţiilor financiare şi importurilor de materii prime, dar şi măsuri care penalizează achizţii în sectorul auto şi aviaţiei comerciale. Acesta va fi urmat, în noiembrie, de măsuri vizând sectorul petrolier, al gazelor naturale şi Banca centrală. Aceste sancţiuni urmează să afecteze puternic o economie iraniană care se resimte, afectată de un nivel ridicat al şomajului şi de o inflaţie puternică. Rialul iranian s-a depreciat, pierzându-şi două treimi din valoare în şase luni.

Trump, care a adoptat o atitudine foarte ostilă faţă de Iran de când a ajuns la putere, vrea ”să intensifice presiunea asupra Teheranului pentru ca să-şi schimbe comportamentul”.

În Israel, premierul Benjamin Netanyahu, a cărui ţară este considerată singurul deţinător al armei nucleare în Orientul Mijlociu, l-a ”felicitat” pe Trump pentru că a reimpus sancţiuni. ”Asta simbolizează o hotărâre de a frâna agresiunea regională a Iranului şi a intenţiei sale de a se dota cu arma nucleară”.

Uniunea Europeană se opune însă impunerii de noi sancţiuni economice Iranului. Însă Trump critică puternic acest acord, în timp ce iranienii îl apără cu ghearele.”Dacă eşti un inamic şi înjunghii pe cineva cu un cuţit, iar apoi spui că vrei negocieri, primul lucru de făcut este să arunci cuţitul”, a declarat Rohani. El a precizat că ţara sa ”a primit întotdeauna bine negocieri”, dar că Statele Unite ar trebui să-şi dovedească mai întâi buna credinţă. ”Cum pot să arate ei că sunt demni de încredere? Revenind în JCPOA”, a adăugat Rohani, citând acronimul numelui oficial al acodului nuclear.

Încheiat după ani de negocieri dificile între Iran, pe de o parte, şi Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China, Germania şi Uniunea Europeană, pe de alta, acordul vizează să garanteze un caracter strict paşnic al programului nuclear iranian, supunându-l unei supravegheri drastice.

În schimb, el prevede ridicarea treptată a sancţiunilor care au asfixiat economia iraniană şi izolat ţara. În ultimul său raport, în mai, Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a atestat că Iranul continuă să-şi respecte angajamentele.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.