Totul despre Festivalul Cerbul de Aur 2018

Artiști români laureaţi ai Festivalului Cerbul de Aur vor reveni pe scena de la Braşov, în cadrul unei gale dedicate lor, pe 29 august, anunţă televiziunea publică.

Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurenţiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach, informează news.ro.

Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, precum: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă”.

„Gala care deschide, în acest an, Festivalul, va fi una dintre cele mai emoţionante componente ale ediţiei aniversare. Momentele care o alcătuiesc vor trezi, cu siguranţă, amintirile celor care au urmărit „Cerbul de Aur” de-a lungul ediţiilor anterioare şi vor reprezenta o adevarată galerie de portrete a artiştilor de valoare care au urcat pe podiumul acestui eveniment organizat deTeleviziunea Română. Va fi un adevărat festin pentru iubitorii muzicii româneşti de calitate!”, a dezvăluit Smaranda Vornicu, directorul Festivalului Internaţional Cerbul de Aur.

Alături de ei, va cânta artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediţie a „Cerbului de Aur”, în anul 1969. Legendă a muzicii italiene, Gigliola Cinquetti va deschide seria recitalurilor din prima seară.

În seara inaugurală vor mai susţine recitaluri Andra, laureată a ediţiei din 2005 şi interpretul de fado Paulo Braganza, care va aduce parfumul ritmurilor lusitane pe scena Cerbului. Artistul portughez ne va oferi un moment inedit de neuitat prin interpretarea unor piese din repertoriul Mariei Tănase în registrul unic al muzicii fado.

Reprezentanţii României la cea mai recentă ediţie Eurovision, trupa The Humans, vor cânta, în premieră, două piese noi înregistrate în studio, dar şi câteva melodii care au rămas în memoria ediţiilor anterioare ale Cerbului de Aur.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton şi vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o gală aniversară, două zile de concurs, o gală a Festivalului, spectacolul „România Centenar” şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim şi în reţeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta si Humanitas.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.