Încă două săptămâni pentru cumpărarea titlurilor de stat Tezaur-ediția Centenar

0

Românii mai au la dispoziţie două săptămâni în care pot cumpăra titluri de stat Tezaur – ediţia Centenar, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), transmis vineri Agerpres.

Cea de-a doua emisiune de titluri de stat din cadrul Programului Tezaur – ediţia Centenar a fost lansată pe 1 august 2018 şi este destinată exclusiv populaţiei.

Titlurile de stat cu o valoare nominală de 1 leu, au scadenţa la trei ani, o dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunea anterioară din luna iulie. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.

„Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, respectiv 100.000 de lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale’ Poşta Română’ S.A. În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, prin depunerea unei cereri de anulare. După încheierea perioadei, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea de moştenitori”, se menţionează în comunicatul MFP.

Potrivit ministerului de resort, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la toate unităţile operative ale Trezoreriei Statului, indiferent de domiciliul fiscal (în perioada 1 – 24 august) 2018, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale „Poşta Română’ din mediul urban (în perioada 1 – 23 august 2018), respectiv din mediul rural (1 – 22 august 2018).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.