Un nou referendum pe tema ieșirii Marii Britanii din UE?

0

Dacă negocierile asupra Brexitului nu se vor încheia cu un acord, jumătate dintre britanici cred că decizia finală privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană ar trebui luată de cetăţeni printr-un referendum, potrivit unui sondaj realizat în rândul a peste 10.000 de persoane şi publicat vineri, relatează Reuters.

Potrivit sondajului YouGov, comandat de grupul de campanie pro-referendum „People’s Vote”, de două ori mai mulţi respondenţi au susţinut că populaţia, mai degrabă decât parlamentul, ar trebui să ia o decizie în legătură cu rămânerea sau nu a ţării în Uniunea Europeană în lipsa unui acord.

Cu mai puţin de opt luni înainte de ieşirea oficială a Marii Britanii din UE, premierul Theresa May nu a găsit încă o propunere privind menţinerea legăturilor economice cu blocul comunitar care să placă ambelor părţi din partidul său divizat şi care să fie acceptabilă pentru negociatorii de la Bruxelles, notează Reuters.

Sondajul, realizat în perioada 31 iulie – 7 august, arată că 45% dintre alegători susţin organizarea unui referendum la sfârşitul negocierilor indiferent de rezultat, în timp ce 34% se opun.

Întrebaţi cine ar trebui să ia decizia între a rămâne sau a părăsi blocul comunitar în cazul în care discuţiile se încheie fără o înţelegere, 50% au răspuns că publicul într-un referendum, în timp ce 25% au afirmat că legislatorii ar trebui să voteze în parlament.

Premierul Theresa May a respins în repetate rânduri organizarea unui nou referendum asupra Brexitului, spunând că cetăţenii au decis la consultarea populară din 23 iunie 2016, când 51,9% din voturile exprimate au fost pentru ieşirea ţării din UE, în timp ce 48,1% au fost pentru rămânarea țării în UE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.