Numărul focarelor de pestă porcină a crescut la 645

Numărul focarelor de pestă porcină africană confirmate pe teritoriul României a ajuns la 645, acestea fiind active în opt judeţe din nord-vestul şi sud-estul ţării, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

„În perioada 1 ianuarie – 10 august a acestui an, au fost confirmate în România 645 de focare de Pestă Porcină Africană (PPA) la porcii domestici, dintre care 640 în gospodăriile populaţiei, una într-o exploataţie de tip A, trei în exploataţii comerciale şi într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale. De asemenea, tot în aceeaşi perioadă, au fost confirmate 30 cazuri de PPA în mediul silvatic, la porci mistreţi”, subliniază ANAVSA.

La începutul acestei săptămâni numărul porcilor ucişi era de peste 83.000.

PPA evoluează în România în două zone geografice cu dinamică diferită. Astfel, în zona de nord-vest, boala evoluează lent, chiar staţionar, cu un număr de 35 de focare, confirmate în judeţul Satu – Mare (9 în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la porci mistreţi), în judeţul Bihor (26 în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ) şi în judeţul Sălaj (2 cazuri la mistreţ).

În zona de sud-est a României au fost înregistrate 610 focare de PPA, respectiv în judeţul Tulcea – 494 focare, dintre care 489 focare în gospodăriile populaţiei, trei în exploataţii comerciale, două la SC Carniprod SRL (unul la abatorul şi unul la ferma acestei societăţi comerciale) şi unul la SC Pigcom, într-o exploataţie de tip A, iar 17 cazuri au fost înregistrate la porci mistreţi.

În judeţul Brăila sunt active 23 de focare în gospodăriile populaţiei, în judeţul Constanţa – 29 în gospodăriile populaţiei, judeţul Ialomiţa – 62 în gospodăriile populaţiei, în judeţul Galaţi – două în gospodăriile populaţiei.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.