Un cineast islandez a câștigat Trofeul Anonimul!

0

Coproducţia Islanda-Danemarca „Under the Tree”, de Hafsteinn Gunnar Sigurdsson, a câştigat Trofeul Anonimul, distincţia fiindu-i înmânată regizorului, sâmbătă seara, în cadrul galei de închidere a evenimentului ce a avut loc în Delta Dunării.

Cineastul islandez a apreciat că festivalul al cărui mare trofeu i-a fost decernat este „fantastic”. „Este cu adevărat diferit de orice altceva. Este un eveniment unic. Continuaţi să îl faceţi. Cred că el nu ar fi posibil fără publicul care face un drum lung pentru a ajunge aici. Sper că merită, sunt sigur că merită”, a afirmat Sigurdsson.

El a amintit că filmul său rulează în cinematografele româneşti de vineri.”Dacă v-a plăcut, spuneţi-le şi prietenilor dumneavoastră”, i-a îndemnat el pe cei din public.

La secţiunea de scurtmetraj s-au decernat următoarele premii: Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj străin – filmului „Retouch”, în regia lui Kaveh Mazaheri (Iran) şi Premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc – filmului „Totul e foarte departe”, în regia lui Emanuel Pârvu.castigator trofeu anonimul 2018

Premiul „Ovidiu Bose Paştină”, oferit de Fundaţia Anonimul, a revenit filmului „Madre/Mother”, în regia lui Rodrigo Sorogoyen (Spania).

Competiţia de lungmetraj a Anonimul a reunit filme din Iran, Bulgaria, Portugalia, Filipine, Islanda şi România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.