Vânzările Sphera Franchise Group au crescut cu 21,6% în prima jumătate a lui 2018
Sphera Franchise Group (Sphera) a înregistrat vânzări consolidate în valoare de 350,1 milioane RON în primele șase luni ale anului, în creștere cu 21,6% față de rezultatele pro-forma din aceeași perioadă din 2017.
Aceste rezultate sunt susținute, în egală măsură, de performanța robustă a vânzărilor în bază comparabilă, care au ajuns la nivelul de 8%, și de contribuția celor 26 de noi unități deschise de la începutul anului 2017. Cea mai mare contribuție la această performanță a avut-o USFN România (operator al brandului KFC în România), care a înregistrat o creștere a vânzărilor totale de 19,8%, în timp ce ARS (operator al brandului Pizza Hut în România) a raportat vânzări în creștere cu 9,1%.
„Pentru Sphera, prima jumătate de an reprezintă dovada că eforturile susținute aduc rezultate pe măsură. În această perioadă am navigat, încă o dată, pe teritorii noi, prin deschiderea celui de-al treilea restaurant Taco Bell în București și extinderea în continuare a rețelei noastre de restaurante, atât în România, cât și în Italia. Performanțele noastre solide nu doar că s-au reflectat în rezultate, dar au atras și recunoaștere internațională: am primit premiul ”Francizatul Anului”, cea mai înaltă distincție în cadrul YUM! Brands Inc. la nivel global. Toate aceste rezultate au fost posibile datorită eforturilor neobosite din partea fiecărui membru al echipei noastre, iar noi vom continua să ne respectăm angajamentele, oferind produse de calitate excepțională la un preț foarte bun, cu servicii excelente, în locații excepționale”, a spus Mark Hilton, CEO, Sphera Franchise Group.
Profitul EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) al Sphera a ajuns la 32,3 milioane RON, reprezentând o reducere de 15,9% față de anul trecut. Principalele motive ale profitabilității în scădere au fost accelerarea semnificativă a ritmului de deschidere a restaurantelor, incluzând cele două noi segmente de afaceri (restaurante KFC în Italia și Taco Bell în România), împreună cu o încetinire generală a condițiilor pieței de retail în al doilea trimestru al anului.
Pentru a doua jumătate a anului, Sphera rămâne încrezătoare în capacitatea sa de a-și atinge obiectivul de creștere a vânzărilor cu 25% și estimează că își va depăși angajamentele de extindere a reţelei de unităţi pentru anul 2018.
„Având în spate o echipă pasionată, continuăm să ne depășim pe noi înșine. Plănuisem să deschidem un număr total de 23 de noi unități, în România și Italia. Cu toate acestea, cea mai recentă estimare a noastră indică faptul că ne așteptăm să deschidem 26 de unități noi, cu 3 restaurante KFC, în plus, în Italia. Accelerarea planului de extindere a lanțului de restaurante nu este doar o reflectare a potențialului de creștere semnificativ, ci și a angajamentului nostru față de excelență”, a adăugat Hilton.