Litoralul, plin în minivacanța de Sfânta Maria

Vânzările pentru minivacanţa de Sfânta Maria au crescut faţă de perioada similară din 2017 cu până la 38% pentru litoralul românesc şi cu până la 25% pentru staţiunile balneo ori munte, cele mai multe solicitări venind în ultimele două săptămâni, după anunţul că 16 şi 17 august vor fi zile libere, au declarat pentru Agerpres reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Beneficiarii voucherelor de vacanţă au căutat în special hoteluri de două şi trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora pe persoană, iar cei care au plătit vacanţa în bani au preferat hoteluri de trei şi patru stele.

„Pe litoral, vânzările pentru minivacanţă sunt în concordanţă cu întreg sezonul 2018, pe care agenţiile de turism membre ANAT îl anunţă peste aşteptări datorită rezervărilor masive făcute în perioada de Early Booking şi mai ales acordării voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public. Faţă de sezonul trecut, vânzările prin agenţiile de turism sunt mai mari cu 18% – 20%”, susţin reprezentanţii ANAT.

În perioada de Early Booking cererea a fost mai mare cu o treime faţă de anul trecut, în timp ce voucherele de vacanţă emise în primele şase luni ale anului au ajuns la o valoare de 148 de milioane de euro, de cinci ori mai mare faţă de 2017.

„Fără vânzările din primele trei luni ale anului şi fără voucherele de vacanţă (o parte dintre acestea folosite imediat ce au fost primite), sezonul pe litoralul ar fi fost afectat de vremea nefavorabilă din lunile iunie şi iulie. Analizând rezultatele de până acum, turoperatorii de turism intern membri ai ANAT pledează în continuare pentru menţinerea voucherelor de vacanţă pe hârtie sau pe suport electronic şi netransformarea acestora într-o indemnizaţie care ar putea să nu fie folosită pentru cumpărarea unei vacanţe în România”, afirmă sursele citate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.