Numărul autorizațiilor de construire a crescut în 2018
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primele 7 luni ale acestui an cu 7,6%, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, ajungând la 24.950, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
În luna iulie s-au eliberat 4.430 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,7% faţă de aceeaşi lună a anului precedent şi cu 3,5%, faţă de luna iulie 2017.
Din cele 4.430 de autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale eliberate în iulie, 59,6% sunt pentru zona rurală.
Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale de 197 autorizaţii, creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+282 autorizaţii), Nord-Est (+48), Centru (+18) şi Sud-Muntenia (+2), iar scăderi în Sud-Est (-72 autorizaţii), Vest (-39), Nord-Vest (-25) şi Sud-Vest Oltenia (-17).
În luna iulie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri au crescut cu 148, creşterea fiind consemnată în zonele Bucureşti-Ilfov (+150 autorizaţii), Sud-Muntenia (+59), Nord-Vest (+54) şi Nord-Est (+33). De asemenea, scăderi au fost înregistrate în regiunile Vest (-104 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-17), Centru (-14) şi Sud-Est
(-13).
Conform datelor INS, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018 s-au eliberat 24.950 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 7,6% faţă de perioada similară a anului trecut.