Accident cumplit pe DN7 în Vâlcea. Un microbuz s-a răsturnat!
Un microbuz în care se aflau cinci persoane a intrat într-un şanţ în localitatea Goleşti, pe DN 7, în urma accidentului patru dintre acestea fiind rănite uşor, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Microbuzul se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Piteşti, cu destinaţia Bucureşti. Poliţiştii au stabilit că şoferul autovehiculului ar fi adormit la volan.
„Microbuzul circula pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Piteşti, iar la kilometrul 166+400, şoferul a adormit la volan şi autovehiculul a intrat în şanţul din stânga drumului. Patru persoane au fost rănite uşor. În microbuz se aflau în total cinci persoane, iar destinaţia finală era Bucureşti”, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.
În ajutorul victimelor au intervenit un echipaj SMURD şi trei echipaje medicale de la Ambulanţă. Imediat după producerea accidentului, traficul rutier în zonă s-a desfăşurat alternativ.