Maria Grapini, desemnată raportor pe un proiect de aviz important al IMCO

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a primit o confirmare oficială din partea PE a faptului că este un om implicat într-o tematică socială cheie, odată cu desemnarea sa drept raportor pe un proiect de aviz al Comisiei IMCO (Comisia pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor), destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară!

Raportul pe subiectul implementării Directivei 2011/24/UE privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, este în dezbateri în Comisia IMCO, însă important este faptul că atât Comisia Europeană cât și colegii europarlamentari din celelalte grupuri politice au agreat propunerile româncei. Maria Grapini este președinte de onoare al Asociației Pacienților din Timiș, promotor de acțiuni de conștientizare socială a rolului pe care îl are prevenția în viața noastră.

“Le mulțumesc frumos, apreciez poziția Comisiei și a colegilor! Militez de foarte mulți ani pentru drepturile pacienților români, consider că merită un tratament egal cu cel de care beneficiază ceilalți cetățeni ai statelor membre, nu m-am oprit vreodată din a lua apărarea României, în PE, și din această perspectivă, sper, acum, ca, în calitate de raportor pentru aviz, să pot ajuta pacienții români în asigurarea accesului la asistență medicală transfrontalieră sigură și de înaltă calitate!”, a declarat, de la Bruxelles, europarlamentarul PPU-sl.

Propunerile Mariei Grapini vizează clarificarea normelor privind asistența medicală transfrontalieră, în asigurarea accesului la asistență sigură și de înaltă calitate în Uniune, precum și în facilitarea mobilității pacienților, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție. Mai mult, proiectul de aviz îndeamnă statele membre să asigure punerea în aplicare corespunzătoare a acestei directive, garantând un nivel ridicat de protecție a sănătății publice, care să contribuie la îmbunătățirea sănătății cetățenilor, respectând totodată principiul liberei circulații a persoanelor în cadrul pieței interne, detaliu cheie pentru români.

Printre propunerile europarlamentarului PPU-sl se mai regăsesc necesitatea asigurării transparenței în ceea ce privește condițiile în care furnizorii de servicii medicale își desfășoară activitatea, dar și încurajarea Comisiei să promoveze o mai mare cooperare între statele membre, respectiv să evalueze în continuare avantajele și posibilele obstacole în calea inițiativelor existente în materie de cooperare, în special în regiunile transfrontaliere, în beneficiul pacienților și pentru un nivel mai ridicat de protecție a sănătății publice în întreaga Uniune.

Foarte importantă este și propunerea Mariei Grapini de simplificare a procedurilor si formularelor pe care pacientii trebuie să le folosească în accesul la tratament. Punctele unice de informare nationale trebuie să acorde asistenta necesară tuturor pacientilor, indiferent de nationalitate, gen, vârstă, profesie, mai consideră europarlamentarul PPU-sl.

“Consider că este esențial ca, pentru buna funcționare a pieței interne, să se abordeze provocările viitoare și invit Comisia și statele membre să se concentreze pe evoluțiile digitale din domeniul sănătății și să analizeze noi inițiative, cum ar fi facturile electronice sau rețetele medicale electronice, care ar putea asigura o bună mobilitate a pacienților sau ar contribui la prevenirea falsificării dosarelor sau a rețetelor medicale. Importantă este și informarea pacienților cu privire la drepturile lor, precum și la proceduri, costuri sau rate de rambursare pentru serviciile de asistență medicală transfrontalieră prevăzute în cadrul Directivei 2011/24/UE”, a mai precizat europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.