Marine Le Pen, pe linia ministrului de interne al Italiei, Matteo Salvini

0

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a afirmat joi că va face campanie în alegerile europene „pe aceleaşi linii politice” ca aliatul său din formaţiunea Liga, devenit ministru de interne al Italiei, Matteo Salvini, în vederea unei „revoluţii democratice a naţiunilor” în Europa, informează AFP.

Matteo Salvini „cunoaşte foarte bine poziţiile noastre. Noi le împărtăşim. Vom face, în mod evident, campanie pe aceleaşi linii politice”, a declarat la Radio Classique preşedinta Adunării Naţionale (RN, fostul Front Naţional). „Avem multă prietenie unul faţă de altul. Am mult respect pentru ceea ce face el”, a subliniat Marine Le Pen.

„Vom face efectiv, împreună cu toţi cei care împărtăşesc ideile noastre, în Europa, această revoluţie democratică europeană”, a declarat parlamentara franceză, amintind de accederea la putere a extremei drepte în Italia şi în Austria.

„Obiectivul nostru nu este de a avea unul sau doi europarlamentari în plus. Obiectivul nostru este de a putea constitui o coaliţie majoritară în cadrul Parlamentului European, pentru a putea opri în sfârşit această cursă nebună a UE”, potrivit liderei RN, care nu va fi cap de listă la europarlamentare, dar care va conduce campania.

Pentru Marine Le Pen, „nu există Europă fără naţiuni libere, suverane”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.