Teodorovici nu mai crede în prognozele FMI

0

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că va avea o discuţie cu reprezentantul Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, care a anunţat joi că FMI ar putea modifica în jos prognoza de creştere pentru România, deoarece „astfel de afirmaţii trebuie foarte bine fundamentate atunci când se fac publice”.

„O să am o discuţie cu reprezentantul FMI la Bucureşti, pentru că totuşi afirmaţiile acestea trebuie să fie foarte bine fundamentate atunci când se aduc în spaţiul public. Pe de altă parte, toate estimările de-a lungul anilor – că au fost de la Comisia Europeană, de la Fondul Monetar, de la Consiliul Fiscal, sau din alte zone de acest tip – au fost nu neapărat mai prudente, poate şi mai alarmiste de multe ori, iar execuţia sau închiderea anilor fiscali au arătat foarte clar că lucrurile au stat aşa cum noi am anticipat şi am promis, ceea ce nu neapărat ar trebui să fie un subiect de dispută. Este normal ca cine e din afara României să gândească din păcate astfel. Din păcate, sunt şi în România cei care gândesc astfel, dar de fiecare dată, la final de an, s-a văzut clar că cifra estimată de noi, că vorbim de deficit, de datorie publică, de alţi indicatori macroeconomici, lucrurile au stat exact aşa cum am anticipat”, a explicat Teodorovici, la Digi 24.

Alejandro Hajdenberg, reprezentantul permanent al FMI în România, a declarat joi, la o conferinţă de presă, că Fondul Monetar Internaţionalia în considerare modificarea prognozei de creştere economică pentru România din acest an de la 5,1% la 4-4,5%.

„Pentru acest an, noi avem o proiecţie de 5,1%, oficial, creşterea PIB-ului, dar aceasta va fi revizuită în octombrie şi pe baza celor mai recenţi indicatori. Decelerarea semnificativă a activităţii economice în prima jumătate a anului va fi probabil în jurul a 4-4,5%”, a spus Alejandro Hajdenberg.

Acesta a subliniat că proiecţia pe termen lung de creştere economică, de 3-3,5%, va fi păstrată.

De asemenea, oficialul FMI a afirmat că pentru acest an Fondul are proiectat un deficit fiscal de 3,6% din PIB, cifrele sunt încă analizate, dar pentru moment „rămân îngrijoraţi că ţinta de 3% ar putea fi ratată”.

În raportul „World Economic Outlook”, publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 4,4% la 5,1%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.