Câștigul salarial mediu net, în scădere în iulie

Câştigul salarial mediu nominal net pe economie în iulie a fost de 2.708 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 13 lei (-0,5%), valorile cele mai mari înregistrându-se în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis vineri Agerpres.

Datele INS arată că în luna iulie 2018 câştigul salarial mediu nominal brut s-a situat la 4.510 lei, cu 0,4% mai mic decât în luna iunie 2018.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (6.566 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.575 lei).

În luna iulie 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în activităţile din sectorul economic, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

Conform INS, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2018 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.