Metroul din Drumul Taberei, finalizat în toamna lui 2019?

0

Metroul de Drumul Taberei ar putea fi gata în toamna anului viitor, dacă se va semna în următoarele 30-60 de zile contractul pentru sistemul de siguranţă şi automatizare a circulaţiei şi dacă se vor accelera lucrările în stațiile întârziate, estimează reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API). Pe de altă parte, Metrorex şi ministrul Transporturilor Lucian Şova sperau anterior să inaugureze noua linie de metrou în prima jumătate a anului viitor.

Reprezentanţii API au vizitat magistrala de metrou M5 Drumul Taberei-Eroilor. „Am ales să mergem la Eroilor, Academia Militară și Râul Doamnei, punctele care sunt cele mai întârziate. În plus, am ajuns și la Valea Ialomiței, acolo unde stadiul este foarte avansat atât la stație, cât și la depou”, spun aceştia într-un comunicat.

Ei adaugă că este dificil de estimat când se va inaugura linia, pentru că licitația sistemului de siguranță și automatizare a circulației nu are un deznodământ.

„Oficialii Metrorex se pare că doresc să semneze, acum în septembrie, contractul pentru acest sistem cu firma desemnată câștigătoare, chiar dacă bătălia în instanță nu s-a terminat, compania contestatoare putând face recurs”, spun reprezentanţii API.

Continuarea aricolului pe economica.net.

foto: economica.net

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.