Remanierea Guvernului Dăncilă, la începutul lunii octombrie

0

Liviu Dragnea susține că sunt probleme la anumite ministere, precizând că evaluarea miniștrilor trebuie să se încheie cu o remaniere. Liderul PSD a precizat că o decizie va fi luată cel târziu la începutul lunii octombrie.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, duminică, posibilitatea ca, până cel târziu la începutul lunii octombrie, să fie făcută o remaniere a Guvernului.

El a declarat, la Antena 3, că premierul Viorica Dăncilă va face, până atunci, o evaluare a tuturor miniştrilor, iar conducerea PSD va decide care miniştri vor fi înlocuiţi.

„Doamna prim-ministru, aşa cum am vorbit cu dumneaei, am vorbit şi cu domnul Tăriceanu, trebuie să prezinte o proprie evaluare a miniştrilor, iar noi în PSD, într-un termen rezonabil, nu foarte lung, trebuie să avem o discuţie despre fiecare ministru în parte. Eu cred că până la sfârşitul acestei luni, mă rog, începutul lunii octombrie, eventual, acest lucru trebuie să se încheie cu o remaniere”, a afirmat Dragnea.

El a refuzat să facă publice numele miniştrilor care îl nemulţumesc, însă a precizat că este mulţumit de premier.

„Sunt foarte mulţumit de doamna prim-ministru. Eu şi foarte mulţi colegi de-ai mei ştiu că este un prim-ministru bun. Ştiu că în fiecare zi stabileşte lucruri, în fiecare zi demarează, porneşte, aprobă proiecte, dar din păcate în anumite ministere unii colegi, unii membri ai Guvernului nu au reuşit să aibă decizia de oportunitate, care este a lor”, a afirmat Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că va avea o intervenție extrem de serioasă în viitoarea ședință a Comitetului Executiv al PSD și va răspunde tuturor atacurilor Gabrielei Firea.

”Nu am răspuns și nu intenționez să răspund public la atacurile la persoană, dar voi vorbi în interiorul partidului extrem de serios, cât de serios pot fi eu (…) Discuția asta va avea loc și nu va fi la calendele grecești”, a spus Liviu Dragnea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.