Maria Grapini propune recunoașterea întreprinderilor sociale!

Plenul plin al Parlamentului European, desfășurat săptămâna aceasta la Strasbourg, a adus în discuție un subiect delicat, dar important, de ordin social și economic: metodele de reintegrare a lucrătorilor care se recuperează în urma vătămărilor și a bolilor.

Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a avut, luni, 10 septembrie, o intervenție aplicată, având în vedere faptul că vine din rândul angajatorilor și cunoaște în amănunt speța. Umanista a pledat în favoarea lucrătorilor care nu mai au capacitate de muncă sută la sută, dar și a IMM-urilor care angajează personal din această categorie. Grapini a cerut consens european și programe clare de susținere economică și socială.

„Da, este extrem de complicat, mai ales pentru IMM-uri, să susțină costurile unei productivități reduse, pentru că trebuie să recunoaștem că persoanele care nu au capacitate sută la sută nu pot avea același randament. Aici e rolul statelor și subliniez că este important să dezvoltăm întreprinderile sociale, să existe politici de compensare, mai ales pentru IMM-urile care angajează persoane cu capacități reduse de muncă! Trebuie să prevenim pentru că este important să nu ajungem la un număr foarte mare de oameni bolnavi, cu stres la locul de muncă! Avem nevoie de foarte multă educație în rândul angajatorilor, pentru a crea locuri de muncă fără a stresa suplimentar angajații, iar pentru cei care nu mai au capacitate în muncă să punem accent pe politici ale statelor membre, dar și ale Comisiei!”, a declarat europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, in plenul PE de la Strasbourg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.