Ministrul Toader, vizat de un dosar penal

Parchetul General a deschis o anchetă penală pentru abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane în legătură cu modul în care Tudorel Toader, ministrul Justiției, a cerut să intre în corpul notarilor publici.

Dosarul a fost deschis pe 7 septembrie, iar cercetările se fac in rem, cu privire la faptă, nu la persoană, au declarat surse din Parchetul General pentru RomaniaTV.net.

Parchetul a deschis dosarul în urma unui denunţ depus de o persoană.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut admiterea în Uniunea Notarilor Publici, fără examen, la Iaşi, lucru permis întrucât are calitatea de fost judecător al Curţii Constituţionale, ministrul solicitând apoi suspendarea din Uniunea Notarilor, pentru a nu se afla în incompatibilitate. Ordinul prin care a fost pusă în aplicare decizia de admitere a solicitării lui Tudorel Toader, fiind instituit un post de notar la Iaşi pentru un judecător CCR, a fost emis o săptămână mai târziu, fiind semnat de secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Nicolae Liviu Popa.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.