Maria Grapini a repus tema Schengen în plenul PE
„Și România trebuie să fie tratată egal, pentru că până la urmă avem același carnet de intrare în UE!”
Miercuri, 12 septembrie, plenul Parlamentului European de la Strasbourg a asistat la discursul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privitor la Starea UE. Momentul este unul așteptat cu interes de câteva luni, în condițiile în care Europa are nevoie de un mesaj ferm și clar privitor la perspectivele economice, politice și sociale imediate.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, s-a înscris la cuvânt și i-a solicitat liderului Comisiei Europene un punct de vedere în poate cea mai delicată temă prezentă pe agenda statelor membre.
„Am apreciat faptul că, printre altele, domnul Juncker spune că vrem o Uniune a păcii și prosperității. Ce părere aveți? Putem avea pace și prosperitate, fără o coeziune reală? Sunteți de acord să se taie din Fondul de Coeziune – cel puțin aceasta este propunerea Comisiei în exercițiul următor – să se diminueze fondurile de coeziune? Cum vom avea, atunci, prosperitate și înțelegere în piața internă?”, a fost întrebarea umanistei Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg.
În a doua intervenție solicitată, europarlamentarul PPU-sl a atins tema inechității Est-Vest, declarând că e obligatoriu ca Europa să țină cont de reechilibrarea balanței. Maria Grapini a cerut, din nou, ca România să fie primită în Spațiul Schengen.
“Țările din est, trebuie integrate și nu stigmatizate, așa cum face domnul Weber, care a intrat demult în campanie… Problema noastră este să stabilim această coeziune socială, să reușim creșterea prosperității, pentru a putea avea și pace în UE, și echitate. De aceea spun că trebuie ținut cont de ceea ce au precizat și colegii mei și anume că România trebuie să intre în Spațiul Schengen! Și România trebuie să fie tratată egal, pentru că până la urmă avem același carnet de intrare în acest club foarte frumos, numit Uniunea Europeană!”, a mai spus Maria Grapini.