Romsilva a inaugurat Punctul Frăției Neamului Românesc, obiectiv dedicat Centenarului Marii Unirii

0

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat joi, 13 septembrie, ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un obiectiv ridicat de silvicultori în comuna Gura Teghii din județul Buzău, la punctul de întâlnire al celor trei mari provincii românești, pentru a marca Centenarul Marii Uniri din 1918.

La eveniment au participat Ilie Covrig, Secretar de stat pentru Păduri în Ministerul Apelor și Pădurilor, Ciprian Dragoș Pahonțu, Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, directorii direcțiilor silvice Buzău, Covasna și Vrancea, reprezentanți ai prefecturilor, consiliilor județene și ai autorităților locale din județele Buzău, Covasna și Vrancea, silvicultori, reprezentanți ai mediului academic și membri ai comunităților locale.

”Punctul Frăției Neamului Românesc” este un observator – refugiu construit din lemn, cu înălțimea de opt metri, ce oferă vizitatorilor o panoramă asupra celor trei provincii istorice locuite de români, Transilvania, Țara Românească și Moldova, în punctul de confluență a acestora, locul fiind ales simbolic, pentru a marca 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat.

În jurul obiectivului sunt amenajate panouri în care sunt prezentate personalitățile ce au contribuit la Unirea tuturor provinciilor românești, precum și personalități ale culturii și științei din Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Obiectivul este deschis permanent turiștilor, pentru accesul la observator fiind amenajate și marcate trei trasee turistice, dinspre județele Buzău, Vrancea și Covasna.

Sub egida Ministerului Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva marchează Centenarul Marii Uniri din 1918 prin mai multe evenimente, de-a lungul acestui an. Astfel, silvicultori din România și Republica Moldova au plantat în aprilie, pe ambele maluri ale Prutului, ”Pădurea Centenar”, pentru a marca o sută de ani de la decizia Sfatului Țării de la Chișinău de unire a Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. De asemenea, la începutul acestei luni, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a inaugurat Expoziția Jubiliară ” 100 de ani de silvicultură în România”, găzduită de Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, în care este prezentată, interactiv, în mai multe secțiuni, activitatea silvicultorilor de la Marea Unire din 1918 până în prezent.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață de aproximativ 850 de mii de hectare.

Prezentăm în continuare discursul directorului general al RNP-Romsilva, Dragoș Ciprian Pahonțu, rostit cu ocazia acestui important eveniment:

„Domnule ministru,

Stimați colegi silvicultori,

Dragi invitați,

 Ne aflăm, în anul Centenarului Marii Uniri, într-un loc special, punctul de confluență al celor trei mari provincii românești, Țara Românescă, Moldova și Transilvania, unite definitiv în 1918, prin sacrificiul a sute de mii de români, care au contribuit la atingerea idealului național de secole, unirea tuturor românilor în cadrul unui stat unitar, puternic și indivizibil.

Am ales acest loc special pentru a ridica ”Punctul Frăției Neamului Românesc”, un observator din care pot fi privite din același loc Țara Românească, Moldova și Transilvania. Este, de asemenea, un omagiu adus de silvicultori înaintașilor care au făcut posibilă Marea Unire.

La acest eveniment important, ne onorează cu prezența domnul Ioan Deneș, ministru al Apelor și Pădurilor, reprezentanți ai prefecturilor și consiliilor județene din județele Buzău, Covasna și Vrancea, colegi silvicultori, reprezentanți ai autorităților și comunităților locale și mă folosesc de acest prilej pentru a le mulțumi că sunt alături de noi și, în același timp, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui important obiectiv.

Timp de secole, chiar pe aceste meleaguri, românii din cele trei provincii au fost despărțiți artificial, prin granițe ridicate de marile imperii. De un secol, aceste granițe au dispărut, iar astăzi ne bucurăm că trăim cu toții, liberi, într-o singură țară.

Pe aceste panouri, din jur, sunt omagiați înaintașii noștri care au făcut posibilă această Unire, dar și mari personalități ale culturii și științei din cele trei provincii românești care au contribuit la dezvoltarea și la ridicarea prestigiului țării nostre în lume.

Ne dorim ca acest loc să devină un punct de atracție pentru toți românii, să fie vizitat în număr cât mai mare, pentru a se bucura de aceste peisaje minunate, dar și pentru a fi prezenți în locul unde se întâlnesc Țara Românească, Moldova și Ardealul.

Marea Unire din 1918 este un moment crucial în istoria noastră națională, iar Centenarul este un moment de sărbătoare pentru întreaga națiune.

Silvicultorii au marcat, de-a lungul acestui an, sub egida Ministerului Apelor și Pădurilor, și cu sprijinul a numeroși parteneri, inclusiv colegii noștri silvicultori din Republica Moldova, Centenarul Marii Uniri din 1918, prin mai multe evenimente de suflet.

În primăvară, pe malurile Prutului, în România și Republica Moldova, silvicultori din cele două țări au plantat, simbolic, ”Pădurea Centenar”, o pădure memorială prin care a fost marcată o sută de ani de la votul Sfatului Țării de la Chișinău pentru unirea Republicii Democrate Moldovenești cu Regatul României, primul pas în Marea Unire de la 1918.

Recent, am vernisat Expoziția Jubiliară ”100 de ani de silvicultură în România”, la Muzeul Cinegetic al Carpaților ”Posada”, o succintă radiografie a muncii silvicultorilor din ultima sută de ani.

Nu în ultimul rând, doresc să le mulțumesc colegilor noștri, aici de față, care s-au implicat în acest proiect de suflet, și, încă o dată, autorităților locale și județene din Buzău, Vrancea și Covasna, pentru sprijinul acordat.”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.