Dragnea, contestat puternic în PSD! Aproape 30 de lideri județeni îi cer demisia!

0

Criza în Partidul Social Democrat se adânceşte. Potrivit unor surse politice citate de România TV, aproape 30 de lideri județeni ai partidului au semnat o scrisoare prin care îi cer demisia lui Liviu Dragnea din funcțiile de președinte PSD și președinte al Camerei Deputaților.

Aproape 30 de lideri judeţeni PSD au discutat despre varianta preluării conducerii interimare a partidului de către secretarul general al formaţiunii, Marian Neacşu, în cazul retragerii sprijinului politic pentru Liviu Dragnea.

Discuţiile informale dintre liderii judeţeni PSD privind instalarea secretarului general al partidului, Marian Neacşu, în funcţia de preşedinte interimar al formaţiunii, au avut loc pe fondul consultării între preşedinţii de organizaţii care iau în calcul o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

„Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea”, au declarat sursele PSD.

Printre liderii judeţeni participanţi la discuţii s-au numărat şi preşedintele interimar PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.

„În total, ideea unei solicitări de demisie a şefului PSD a fost discutată de peste 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene ale partidului”, au mai arătat sursele citate.

 La întâlnirea de la sediul partidului au ajuns şi premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Interne, Carmen Dan, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, după ce au terminat şedinţa de guvern.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, care nu este membru PSD şi nici măcar ALDE, este şi el prezent la întâlnire.

Liviu Dragnea, președintele PSD, ar avut o întâlnire joi cu primarii de sectoare din București, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid. Dragnea vrea să ia pulsul organizației de București și să îi determine pe primarii de sectoare să nu treacă de partea puciștilor conduși de Paul Stănescu și Gabriela Firea.

Din cei șase primari de sectoare, trei ar fi trecut deja în tabăra anti-Dragnea, unul ar fi indecis și alți doi i-ar fi loiali președintelui partidului, potrivit surselor citate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.