Curse pentru copii la Turul Ciclist al României

0

Reluată după 5 ani de absență, „Mica Buclă” va include anul acesta, în premieră, în calendarul competiției și o serie de competiții pentru copii. 

Programul competițiilor pentru copii:

Sibiu, 19 Septembrie, ora 17.00, Piața Mică

Brașov, 20 Septembrie, ora 15.40, Livada Poștei

Focșani, 21 Septembrie, ora 16.30, Parcul Teatrului

Târgoviște, 22 Septembrie, ora 16.30 Parcul Mitropoliei

București, 23 Septembrie, ora 10.00, Piața Presei

Concursul din București, din data de 23 Septembrie, va găzdui Etapa 3 a Cupei Naționale de Șosea pentru Copii și este deschis doar copiilor legitimați FRC.

Înscrieri, programul și detalii suplimentare pe www.turulromaniei.com

Pentru întrebari vă rugam să scrieți la adresa de e-mail turulromaniei2018@gmail.com

„Am vrut să lăsăm ceva în urmă după organizarea Turului Ciclist al României prin orașele prin care trecem. Este important ca acolo unde nu există deja o comunitate importantă de ciclism să dezvoltăm acest fenomen în rândul copiilor, care peste ani să îmbrățișeze poate sportul de performanță”, a declarat Eduard Novak, președintele Federației Române de Ciclism.

Etapele Turului României, ediția 51

  • Etapa I (19 septembrie)     Alba Iulia-Sibiu 154,7 km
    Traseu: Alba Iulia – Vingard – Draşov – Doştat – Păuca – Roşia de Secaş – Blaj – Şeica Mică – Şeica Mare – Slimnic – Ocna Sibiului – Sibiu

Etapa a II-a (20 septembrie) Sibiu-Brașov 162,8 km
Traseu: Sibiu – Bradu – Avrig – Făgăraş – Codlea – Ghimbav – Cristian – Râşnov – Poiana Braşov – Braşov

Etapa a III-a (21 septembrie) Brașov-Focșani 176,3 km
Traseu: Braşov – Târgu Secuiesc – Ojdula – Lepşa – Topeşti – Focşani

Etapa a IV-a (22 septembrie) Buzău-Târgoviște 124,7 km
Traseu: Buzău – Mizil – Albeşti-Paleologu – Valea Călugărească – Bucov – Centura Ploieşti – Dărmăneşti – Răzvad – Târgovişte

  • Etapa a V-a (23 septembrie) București 100 km
    Traseu: : Bucureşti (Piaţa Presei Libere – B-dul Poligrafiei – str. Jiului).
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.