Profesorii și elevii nu vor face cursuri, pe 5 octombrie, de Ziua Educației!
Profesorii și elevii nu vor face cursuri pe 5 octombrie, de Ziua Învățătorului. Deoarece este o zi de joi, multe unități școlare își vor închide porțile, iar altele vor avea activități specifice evenimentului.
Personalul din învăţământ ar putea avea trei minivacanţe până la finalul anului. Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare, se precizează în ordinul Ministerului Educaţiei.
Anul şcolar 2018-2019 a început la 10 septembrie, iar prima vacanță pentru preșcolari și elevii claselor primare va fi la sfârșitul lunii octombrie. Iată ce vacanţe şcolare sunt cuprinse în structura anului şcolar.
Noul an şcolar 2018 – 2019 are două semestre şi patru vacanţe: de iarnă, cea intersemestrială, vacanţa de primăvară şi cea de vară, care va începe la 15 iunie. Preşcolarii şi elevii claselor primare au, în plus, o săptămână de vacanţă, la sfârşitul lui octombrie.
Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel, în anul școlar 2018-2019:
În perioada 27 octombrie – 4 noiembrie 2018, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță. Asadar, copiii din ciclul primar vor avea prima vacanță în 27 octombrie, în timp ce copiii din ciclul gimnazial și liceal vor avea prima vacanță abia în decembrie.
- Vacanța de iarnă: sâmbătă, 22 decembrie 2018 – duminică, 13 ianuarie 2019
- Vacanța intersemestrială: sâmbătă, 2 februarie 2019 – duminică, 10 februarie 2019
- Vacanța de primăvară: sâmbătă, 20 aprilie 2019 – duminică 5 mai 2019
- Vacanța de vară: sâmbătă, 15 iunie 2019 – duminică, 15 septembrie 2019
Alte zile libere pentru elevi și profesori vor fi 30 noiembrie 2018, de Sfântul Andrei (cade vineri), 24 ianuarie 2019, Ziua Principatelor Române, și 1 mai 2019, Ziua Muncii.
Zile libere 2018. Salariații au beneficiat, deja, de 11 zile de sărbătoare legală, în 2018. Asta înseamnă că au mai rămas doar 4 din cele 15 prevăzute în Codul Muncii.
Totuşi, în contextul în care una dintre zilele libere rămase cade într-o zi de sâmbătă, românii vor mai beneficia doar de trei zile libere în intervalul luni-sâmbătă.
Zile libere 2018. Calendarul zilelor libere până la finalul anului 2018:
30 noiembrie – Sfântul Andrei – vineri
1 decembrie – Ziua Națională a României – sâmbătă
25 decembrie – prima de Crăciun – marți
26 decembrie – a doua zi de Crăciun – miercuri.