Maria Grapini a interpelat ARB, în sprijinul accesului persoanelor cu dizabilități la credite bancare!

Ca urmare a discuțiilor, întâlnirilor și memoriilor diverselor asociații ale persoanelor cu dizabilități din România, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a decis să adreseze o solicitare oficială Asociației Române a Băncilor, prin care cere, oficial, sprijin pentru accesul acestor persoane defavorizate la produse de creditare juste, așa cum se întâmplă în alte state europene.

În răspunsul transmis umanistei, ARB precizează, în limbajul specific mediilor închise, cum sunt, evident, cele bancare, că “produsele de creditare, prezente în portofoliile băncilor, în acest moment, pot fi accesate și de persoanele cu dizabilități…atât timp cât veniturile obținute în baza legilor speciale respectă caracterul de permanență și de certitudine, precum și criteriile de eligibilitate prevăzute de reglementările interne ale  băncilor”, cu precizarea că ultima parte a răspunsului este îngroșată, pentru a fi clar că bancherii n-au milă. Adică, ofer doar dacă demonstrezi că poți.

ARB se pierde, ulterior, în detalii de umplutură, informând-o pe Maria Grapini că întreaga comunitate bancară a adoptat un Cod de Conduită, care pune accent pe respectarea principiilor eticii bancare și pe protecția consumatorilor…

În urma răspunsului primit, europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a declarat: “Sunt dezamăgită de răspunsul primit de la ARB, pentru că, de fapt, nu asigură deloc accesul persoanelor cu dizabilități, atât timp cât Asociația spune că depinde de regulamentul intern al băncilor. Atrag atenția că reglementările europene prevăd  ca statele membre să asigure drepturi egale pentru persoanele cu dizabilități, ceea ce se referă si la domeniul accesului la finanțare, creditare! Unde este, așadar, protecția consumatorului, aici? Nu mă opresc, voi merge mai departe si voi adresa o întrebare Comisiei Europene. Nu putem lăsa oamenii fără protecție, mai ales că vorbim despre cei care au cele mai mici venituri! Cum facem incluziune socială și unde este egalitatea de șanse, că tot vorbim peste tot despre ele?“.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.