O tânără, spulberată pe o trecere de pietoni în Capitală

O tânără de 22 de ani a fost transportată în stare gravă la spital, joi dimineaţă, după ce a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni, accidentul având loc pe Calea Vitan din Capitală.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, accidentul s-a produs în jurul orei 8.30, fiind provocat de un şofer în vârstă de 40 de ani care circula pe Calea Vitan, dinspre Şoseaua Mihai Bravu către bulevardul Octavian Goga. Şoferul a lovit cu maşina o tânără în vârstă de 22 de ani.

În urma accidentului, victima a fost rănită grav şi a fost transportată la Spitalul Floreasca.

Circulaţia a fost restricţionată pe Şoseaua Mihai Bravu, pe prima bandă, pe sensul către bulevardul Octavian Goga, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor accidentului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.