Microbuz cu pasageri, implicat într-un grav accident în Teleorman

0

Un microbuz cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier, vineri dimineaţă, pe DN 6, în judeţul Teleorman, iar patru persoane au fost rănite.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 05.00, pe DN6, în zona localităţii Bujoreni din judeţul Teleorman, unde un microbuz cu persoane s-a răsturnat în afara şoselei, iar întrucât primele informaţii indicau mai multe persoane implicate, dintre care două încarcerate, la nivelul judeţului a fost activat Planul roşu de intervenţie.

La faţa locului au fost trimise trei autospeciale complexe de stingere, un echipaj de descarcerare, trei ambulanţe SMURD, o autospecială pentru victime multiple şi şase echipaje mediale SAJ, potrivit reprezentanţilor Inpectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.

În microbuz se aflau opt persoane – şapte bărbaţi şi o femeie – iar patru dintre acestea au fost rănite. Ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi vor fi şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Alexandria. Reprezentanţii ISU au precizat că toate cele patru victime sunt conştiente şi cooperante.

Începând cu ora 5.43 s-a dezactivat planul roşu de intervenţie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.