La Chișinău, Ion Caramitru a primit un nou titlu de Doctor Honoris Causa
Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional „I.L Caragiale” din Bucureşti a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale, ce se desfășoară în perioada 19-30 septembrie 2018.
La actuala ediție, a IV-a, Naționalul bucureștean a prezentat, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău – organizator al Reuniunii, spectacolul „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale, în regia lui Horațiu Mălăele.
Ceremonia acordării titlului de Doctor Honoris Causa a avut loc în sala istorică în care, acum 100 de ani, Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu România. Un eveniment emoționant, subliniază presa de dincolo de Prut, care s-a desfășurat în faţa unei săli arhipline cu iubitori ai teatrului, regizori, actori, oameni de cultură și prieteni.
“Este emoționant și pentru faptul că această ceremonie are loc în sala unde s-a semnat decizia Sfatului Ţării de Unire cu Ţara Mamă – a declarat Ion Caramitru pentru Radio Chișinău. Nu cred că poate exista un moment mai propice de a mai spune o dată ceea ce este evident, de a mai rosti o dată în cea mai frumoasă limbă română că suntem fraţi, de a mai expune o dată public dorinţa noastră de a fi încă o dată ce am fost, şi mereu la fel, şi că accidentele istorice nu fac decât să întărească aceste sentimente, nu să le distrugă”.
Actorul și regizorul Ion Caramitru, Directorul Teatrului Național din București și Preşedintele Uniunii Teatrale din România este totodată Doctor Honoris Causa al : Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje (2016), Universităţii Ovidius din Constanţa (2012) și al Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi (2008).
La finalul ceremoniei, a avut loc recitalul de poezie eminesciană „Dor de Eminescu”, pe care Ion Caramitru îl susține împreună cu clarinetistul Aurelian-Octav Popa din ianuarie 2012, dialogând într-o formulă scenică inedită, în care cuvântul rostit se completează cu muzica, un spectacol alcătuit pe baza unor selecțiuni din manuscrisele de poezie, proză și filosofie ale marelui poet.