Un alt jurnalist, ucis în sudul Mexicului

0

Un jurnalist al cotidianului El Heraldo de Chiapas a fost asasinat vineri în statul Chiapas din sudul Mexicului, a anunţat angajatorul său, devenind al nouălea reporter ucis în acest an în ţară, relatează AFP.

Mario Gomez, 35 de ani, a fost împuşcat la ieşirea din locuinţa sa în jurul orelor 17.00 (22.00 GMT) în localitatea Yajalon unde era corespondent.

„Recent, depusese plângeri pentru ameninţări”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul redacţiei cotidianului sub acoperirea anonimatului.

Gomez lucra de opt ani pentru acest jurnal unde se ocupa de „informaţii generale, politică, justiţie şi aspecte sociale”.

„Cerem o anchetă aprofundată pentru a-i găsi pe responsabilii acestei crime”, au scris colegii săi într-un text publicat pe pagina de internet a cotidianului.

Autorităţile judiciare locale au confirmat moartea reporterului şi s-au angajat într-un comunicat „să exploreze toate pistele pentru a aduce în faţa justiţiei pe responsabilii acestei crime”.

Mexicul este a doua ţară cea mai periculoasă pentru exercitarea activităţii de jurnalist după Siria, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF).

Din anul 2000, peste o sută de jurnalişti au fost asasinaţi în Mexic şi majoritatea acestor crime au rămas nepedepsite, mai scrie AFP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.