Rețeaua REGINA MARIA inaugurează prima policlinică privată de pediatrie din Craiova

0

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA continuă dezvoltarea la nivel național, prin lansarea primei policlinici private de pediatrie din Craiova- Policlinica Universității. Cu o investiție de jumatate de milion de euro, noua clinică este localizată central, în proximitatea Universității Craiova și duce mai departe angajamentul de a susține calitatea înaltă a actului medical, precum și grija pentru sănătatea femeii și a copilului. Expansiunea rețelei de sănătate în Oltenia urmează o amplă strategie de leadership în servicii de sănătate la nivel local, cu investiții continue în calitatea actului medical.

De la deschiderea primei clinici REGINA MARIA din Craiova, rețeaua de sănătate a realizat investiții de peste 2,2 milioane euro în  tehnică, echipamente și aparatură de ultimă generație. Aceste investiții au facilitat accesul la consultații, investigații, analize medicale, servicii de medicina muncii celor aproape 100.000 de pacienți care au apelat la seviciile rețelei doar în ultimul an, 13.000 fiind posesori de abonamente. Așteptăm ca în primul an de la deschidere să oferim în noua locație servicii medicale pentru 50.000 de locuitori ai Craiovei și ai orașelor din regiune.

Policlinica Universității REGINA MARIA are o suprafață de 410 mp, dispune de 12 cabinete, dintre care 7 cabinete de pediatrie, 2 cabinete medicale de obstetrică-ginecologie, 2 cabinete de recoltare, o sală de tratament, acoperind o gamă de peste 14 specialități medicale. Cu o echipă formată din 23 de medici, Policlinica Universității este dotată cu echipamente de ultimă generație, menite să asigure servicii medicale de cea mai înaltă calitate pentru cei mici și mamele lor.

„Suntem bucuroși să deschidem prima policlinică de pediatrie din Craiova, un loc cu medici mari atât pentru cei mici, cât și pentru mamele lor. Continuăm astfel seria de investiții locale, începută în 2014, odată cu lansarea primei policlinici REGINA MARIA din Craiova și susținută în 2016 de preluarea Centrului Medical Helios. Avem certitudinea că experiența profesională a echipei de medici și dotarea policlinicii Universității vor transforma noul centru într-un reper de performanță pentru regiune. Pe lângă investițiile materiale făcute de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA în Craiova, cea mai importantă este investiția în comunitate, prin grija față de oamenii mari de mâine.”, a declarat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.

Printre aparatele disponibile în policlinică se numără un ecograf modern precum si alte echipamente pentru investigații de obstetrică-ginecologie, ORL și oftalmologie. Tehnologia modernă, susținută de echipamentele performante și de echipele de specialiști, asigură servicii la cele mai înalte standarde medicale, acuratețea rezultatelor investigatiilor și prelucrarea analizelor de laborator în termen scurt.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.