Alarmant: Deficitul bugetar s-a dublat față de anul trecut!
Execuţia bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 14,6 miliarde lei, respectiv 1,54% din PIB, mai mult decât dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 6,5 miliarde lei (0,78% din PIB), conform datelor publicate vineri de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Deficitul s-a majorat şi faţă de primele şapte luni ale acestui an, când a fost de 11,9 miliarde lei, respectiv 1,26% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 182,4 miliarde lei, reprezentând 19,3% din PIB, au fost cu 13,7% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
S-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,5%) şi din veniturile nefiscale (+19,8%).
„Începând cu luna februarie, încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017”, precizează MFP.
În perioada menţionată se constată o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA. Astfel, acestea au crescut cu 8,6% faţă de realizările aceleiaşi perioade din 2017, ajungând la o valoare de 37 miliarde lei pe primele opt luni ale anului în curs.
Veniturile din accize au fost în sumă de 18,3 miliarde lei (1,9% din PIB), cu 8,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 5,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 23,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.