Concursul Internațional “George Enescu”, la final

Ediția a XVI-a a Concursului Internațional “George Enescu” a adus la București cu 26% mai mulți concurenți față de anul 2016, într-una dintre cele mai puternice ediții din istoria de 60 de ani a Concursului. Peste o treime din concurenții participanți la fiecare secțiune aveau, la momentul înscrierii,  cel puțin un alt premiu internațional și aproape jumătate dintre ei concertaseră cu orchestre importante din țara de origine sau pe scene internaționale.

O creștere importantă a fost înregistrată și în numărul de spectatori care au venit să urmărească reprezentațiile: jumătate din acestea au avut loc cu sala plină. Vânzările de bilete au crescut și ele cu 7% față de ediția anterioară, la fel și participarea publicului în etapele timpurii ale Concursului, care s-au desfășurat la Ateneul Român.

Opt țări (Rusia, Letonia, Italia, Ucraina, Japonia, Estonia, China și Franța) , reprezentate de 10 muzicieni, au concurat în finale, din totalul de 39 prezente în concurs, după etapa de preselecție.

Au avut loc șase recitaluri extraordinare ale membrilor juriului și ale foștilor laureați ai Concursului, trei finale cu orchestra, o gală de deschidere, 23 de recitaluri în semifinală și 50 de recitaluri în etapa a doua a competiției. Un total de 83 de concerte au avut loc pe scena Ateneului Român.

În procesul de evaluare a tinerilor muzicieni au fost înregistrate două situații speciale. Una la secțiunea violoncel, unde juriul, impresionat de calitatea candidaților, a decis ca pentru finală să se califice patru muzicieni, în loc de trei. Cea de-a două, la secțiunea vioară, unde juriul a decis să nu acorde premiul întâi.

“Am avut un concurs intens și de o calitate foarte bună, la toate instrumentele. Este în creștere nivelul celor înscriși în competiție și, de asemenea, numărul lor. Concursul nostru are o specificitate, legată de opera lui Enescu: este o provocare pentru muzicienii mai tineri, atât tehnic, cât și la nivelul expresivității. Este un diferențiator important, în jurul căruia putem continua să construim o competiție puternică și respectată la nivel internațional”, consideră Mihai Constantinescu, directorul Concursului și Festivalului “George Enescu”.

În premieră, în acest an, Concursul a lansat și un proiect-umbrelă, de promovare a muzicii clasice, sub titlul “Ce auzim când ascultăm muzică?”. Acesta a inclus întâlniri-atelier, cu peste 500 de liceeni, o serie de 18 dialoguri video despre ascultarea muzicii clasice și interpretarea acesteia și o aplicație pentru mobil, JuratEnescu, pentru melomanii de orice vârstă, care au dorit să urmărească evoluția concurenților pe întreaga perioadă și să își testeze abilitatea de jurat amator. 120 de persoane s-au înscris în aplicație, dintre care 90 au activat permanent, pe întreaga durată a Concursului.

O altă premieră înregistrată în ediția din acest an au fost trofeele Concursului. Acestea au fost creații originale sub semnătura reputatei artiste ceramiste din România, Daniela Făiniș. În capitolul noutăților, se înscrie și Studioul Enescu, organizat în foaierul Ateneului, care a transmis în live streaming online, pe toată durata concursului, 45 de interviuri cu muzicieni, concurenți, membri ai juriului și iubitori ai muzicii clasice.

Câștigătorii ediției 2018 a Concursului Internațional “George Enescu” au fost:

La secțiunea violoncel:  Locul I- Marcel Johannes Kits (Estonia), locul al II-lea – Yibai Chen (China), Locul al III-lea – Stanislas Kim (Franța)

La secțiunea vioară: Locul al II-lea – Vikram Sedona (Italia), locul al III-lea – Giuseppe Gibboni (Italia)

La secțiunea pian: Locul I – Daria Parkhomenko (Rusia), locul al II-lea – Daumants Liepiņš (Letonia), locul al III-lea Alexander Panfilov (Rusia)

La secțiunea compoziție: Alexandru-Ștefan Murariu din România – categoria Muzică Simfonică, cu lucrarea intitulată ,,Concert pour clarinette et orchestre”, iar Junghoon Nam, din Coreea de Sud, a fost desemnat câștigător la categoria Muzică de Cameră, cu lucrarea „Scattering for string quartet”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.