Guvernul Dăncilă sesizează CCR privind completurile de cinci judecători

0

Premierul Viorica Dăncilă a sesizat, marți, Curtea Constituțională în legătură cu un posibil conflict juridic cu Înalta Curte de Casație și Justiție în privința modului în care sunt aplicate noile prevederi cu privire la formarea completurilor de 5 judecători. Sesizarea vine cu mai puțin de o săptămână de începerea apelului în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, apel care va fi judecat de un astfel de complet de cinci judecători. Măsura luată de Viorica Dăncilă vine în contextul în care, recent, liderul PSD Liviu Dragnea declara că se urmăreşte să fie ”băgat la puşcărie” de un complet de la Curtea Supremă făcut cu încălcarea legii. 

Curtea Constituţională a confirmat marţi că a fost sesizată de către premierul Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completelor de cinci judecători.

„În data de 2 octombrie 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată de către prim-ministru cu o ‘cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorităţi publice de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare’. Sesizarea constituie obiectul dosarului nr.1417E/2018”, se arată într-un comunicat al CCR remis marţi.

CCR arată că a fost stabilit termenul de 16 octombrie, până când părţile aflate în conflict îşi pot exprima, în scris, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

De asemenea, CCR spune că termenul pentru şedinţa de judecată va fi stabilit la o dată ulterioară, în conformitate cu prevederile art. 35 alin.(2) din Legea nr.47/1992: „(2) La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere”.

Despre această sesizare a vorbit recent şi Liviu Dragnea. Şeful PSD a declarat că a vorbit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să facă demersuri în legătură cu desemnarea completelor de 5 judecători de la ICCJ.

”I-am transmis domnului ministru Toader, i-am vorbit despre acest subiect şi l-am rugat să se gândească dacă nu cumva dumnealui, pentru că este totuşi un specialist în genul ăsta de speţe, dacă nu cumva dumnealui, prin Guvern, poate să facă acest demers”, a afirmat Dragnea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 8 octombrie data de desfăşurare a primului termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, dosarul fiind repartizat completului de cinci judecători P1 – Penal condus de vicepreşedintele instanţei supreme Iulian Dragomir.

În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.