Udrea și Bica, ridicate de Interpol, de pe stradă, în Costa Rica

0

Elena Udrea şi Alina Bica, fosta şefă DIICOT, au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, anunţă instituţia, potrivit News.ro. Cele două femei au fost ridicate de pe stradă.

Elena Udrea, acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost reţinută pe stradă, la ora locală 10:00, iar Bica, acuzată de luare de mită şi corupţie, a fost reţinută tot pe stradă, patru ore mai târziu, conform Organismului de Investigaţii Judiciare din Costa Rica. Acţiunea a fost realizată în colaborare cu Direcţia de Informaţii şi de Securitate Naţională.

Ambele aveau alertă roşie în baza de date Interpol, precizează instituţia.

Ele nu pot fi extrădate imediat, dar vor fi prezentate Tribunalului din San Jose, împtriva lor putând fi decise măsuri preventive până când autorităţile pentru migraţie vor decide dacă le vor acorda statut de refugiat, aşa cum au solicitat.

Elena Udrea a anunţat în 20 septembrie că a născut o fetiţă, avocatul ei, Veronel Rădulescu, declarând că din acel moment nu mai există nicio şansă ca aceasta să fie extrădată, întrucât copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

Elena Udrea a fost condamnată în 5 iunie de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute” şi se află în Costa Rica din luna februarie, fiind dată în urmărire.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis luni instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica, în care fostul ministru, care se află în Costa Rica, este trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de Dan Andronic. În acest dosar, Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în 20 decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă, Elena Udrea fiind acuzată că a cerut cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru ca în schimb să intervină pentru menţinerea contractului între Hidrolectrica şi firma acestuia.

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.