Război total în PNL. Alina Gorghiu, desființată de Cătălin Moroșanu!

0

Cătălin Moroşanu, luptător K1 şi consilier judeţean în Iaşi din partea PNL, a criticat-o dur pe Alina Gorghiu pentru că a atacat conducerea partidului după rezultatul referendumului pentru familie.

Cătălin Moroşanu i-a transmis Alinei Gorghiu, într-un mesaj postat pe Facebook, că „PNL nu are nevoie de cai troieni şi nici de sabotori”.

„Am privit cu atenţie şi îngrijorare reacţiile unor colegi în urma rezultatului referendumului pentru modificarea Constituţiei, prin care au atacat public conducerea Partidului Naţional Liberal. Din păcate, acest comportament nu este unul singular, ci se înscrie într-un şir de încercări sistematice de dinamitare a PNL şi a activităţii noastre, a tuturor, de către o grupare al cărei principal exponent este un fost preşedinte al partidului, doamna Alina Gorghiu. Astăzi am convingerea că e absolut necesar să amintim câteva lucruri. Am convingerea că PNL nu are nevoie de cai troieni şi nici de sabotori, cu atât mai puţin să fie promovaţi şi susţinuţi în diferite funcţii sau chiar pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile europarlamentare oameni cu zero rezultate, dar nenumărate lovituri interne la activ. Da, doamna Gorghiu, aveţi dreptate! Ajunge!”, a scris pe Cătălin Moroşanu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.