Președintele Poloniei, numiri controversate la Curtea Supremă

Preşedintele polonez Andrzej Duda a numit miercuri 27 de noi judecători ai Curţii Supreme, făcând astfel încă un pas în reforma controversată a acestei instituţii, una dintre cauzele tensiunilor cu Comisia Europeană, relatează AFP şi Reuters.

Duda a numit 19 judecători la Camera de control extraordinar şi afaceri publice, şapte judecători la Camera civilă şi unul la Camera penală.

Şeful statului polonez a procedat la aceste numiri în contextul în care Tribunalul Administrativ Superior (NSA) a considerat că această procedură ar trebui să fie suspendată, în aşteptarea unei decizii asupra apelului candidaţilor care nu au primit avizul Consiliului Superior al Magistraturii (KRS, favorabil conservatorilor aflaţi la putere la Varşovia).

Numirile au fost criticate de preşedintele Asociaţiei judecătorilor ‘Iustitia’, Krystian Markiewicz, care i-a reproşat preşedintelui ţării că ‘nu respectă separaţia puterilor’ în stat.

Totuşi, juristul Pawel Mucha, colaborator apropiat al şefului statului polonez, a explicat că Duda nu a lansat ‘procedura angajată la NSA şi, în consecinţă, el este liber să-şi utilizeze prerogativele constituţionale de numire a judecătorilor Curţii Supreme, urmărind interesul public’.

Polonia a respins constant criticile Comisiei Europene în legătură cu controversata reformă a Curţii Supreme. Executivul UE a estimat că reforma în cauză ‘aduce atingere principiului independenţei justiţiei, inclusiv inamovibilităţii judecătorilor’, permiţând pensionarea unei treimi dintre judecătorii Curţii, care au împlinit deja 65 de ani. Cinci magistraţi vizaţi au primit autorizaţia din partea preşedintelui polonez Andrzej Duda de a continua să lucreze.

La 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, argumentând că schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit art.19 al Tratatului privind UE în legătură cu art.47 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.

Cum răspunsul primit nu a fost satisfăcător, pe 24 septembrie, Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a UE, o acţiune similară fiind iniţiată de executivul comunitar împotriva Poloniei în decembrie 2017 după o reformă a jurisdicţiilor poloneze de drept comun.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.