Școala performativă pentru copii CNDB se redeschide pe 16 octombrie

0

După succesul primului semestru din primăvara acestui an, Centrul Național al Dansului București reia cursurile Școlii performative pentru copii CNDB, cu un program mai amplu și flexibil, începând de marți, 16 octombrie

În noul format, Școala performativă pentru copii CNDB li se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 – 8 și 9 – 11 ani, iar programul e împărțit în cinci module de câte cinci săptămâni, care se vor desfășura pe durata anului școlar 2018 – 2019. Acestea vor cuprinde cursuri de dans contemporan, Contact Improvisation, arte vizuale, actorie, introducere în tehnica Feldenkrais, yoga, arte marțiale, muzică, fotografie, precum și ore de creație artistică, în cadrul cărora cursanții vor pregăti spectacole de dans contemporan.

Cursurile se vor desfășura de luni până joi, urmând ca, începând cu cel de-al doilea modul, să se adauge orele de creație artistică. Copiii pot opta pentru un modul întreg sau își pot alege, în funcție de preferințe și program, anumite cursuri din oferta existentă.

„Școala performativă asigură cadrul pentru a genera un tip individual de acuitate a observației și a întrebuințării resurselor corporale, dezvoltarea plăcerii de a utiliza bagajul intuitiv cu care toți copiii sunt înzestrați, activarea imaginarului corporal și vizual al copilului în structurarea unui discurs artistic propriu, dar și un antrenament corporal complex care se relaționează cu alte domenii artistice și expresii culturale actuale”, spune Vava Ștefănescu, coregrafă și manager CNDB.

Structură

Modulele vor fi programate astfel:

  • Modulul I – 16 octombrie – 15 noiembrie 2018 (5 săptămâni)
  • Modulul II – 19 noiembrie – 20 decembrie 2018 (5 săptămâni)

Prezentare creație artistică: 20 decembrie 2018

  • Modulul III – 11 februarie – 15 martie 2019 (5 săptămâni)
  • Modulul IV – 18 martie – 19 aprilie 2019 (5 săptămâni)
  • Modulul V – 6 mai – 7 iunie 2019 (5 săptămâni)

Prezentare creație artistică: 7 iunie

Cursurile din Modulul I (16 octombrie – 15 noiembrie) sunt: Dans contemporan cu Catrinel Catană, Artă plastică și mișcare cu Irina Hasnaș Hubbard, Actorie cu Alina Dumitrache și Contact Impro cu Virginia Negru și Smaranda Găbudeanu.

Programul pentru celelalte module va fi anunțat în curând.

Taxe de participare

  • Curs DANS CONTEMPORAN – un modul/5 ședințe – 250 lei
  • Curs ARTĂ PLASTICĂ ȘI MIȘCARE – un modul/5 ședințe – 250 lei
  • Curs CONTACT IMPRO – un modul/4 ședințe – 200 lei
  • Curs ACTORIE – un modul/5 ședințe – 250 lei
  • Abonament modul întreg (toate cursurile) – 750 lei
  • O ședință: 60 lei

Înscrierile pentru primul modul al Școlii performative pentru copii CNDB se fac până luni, 15 octombrie, la cursuri@cndb.ro și la numărul de telefon 0729 902 506 (Ana Papadima, consultant artistic). Cursurile se vor desfășura la Sala „Stere Popescu” din Bulevardul Mărășești 80-82.

Programul complet al primului modul este disponibil pe www.cndb.ro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.