Udrea și-ar putea crește fetița în închisoare în Costa Rica

0

Dragoş Dolănescu, deputat în Parlamentul din Costa Rica, a vorbit la România TV despre situaţia Elenei Udrea în Costa Rica. Acesta susţine că există riscul ca fostul ministrul al Turismului să-şi crească copilul în închisoare, alături de celelalte mame aflate după gratii.

Elena Udrea îşi pregăteşte recursul din spatele închisorii din Costa Rica pentru a evita deportarea în România, unde o aşteaptă o sentinţă de şase ani de închisoare cu executare. „Sunt multe mame aici in puscarie, copiii sunt si ei acolo, cresc acolo. Nu cred ca o sa faca vreo diferenta in problema asta. Statul costarican o sa ceara de la statul roman de ce vrea sa fie deportate doamnele”, a spus Dragoş Dolănescu, deputat în Parlamentul din Costa Rica, într-o intervenţie telefonică.

Potrivit lui Veronel Rădulescu, reprezentantul legal din România al fostului minstru, Elena Udrea este reprezentată de un avocat ales din Costa Rica, nu de unul din oficiu.

„Nu l-am cunoscut, am vorbit cu ea ca urmeaza sa facem schimb de mesaje daca poate fi sprijinit cu documente din dosarul care a fost instrumentat in romania si pot fi utile in apararea ei in Costa Rica”, a spus avocatul Veronel Rădulescu într-o intervenţie telefonică la România TVprecizând că a mai avut o convorbire telefonică marţi cu Elena Udrea.

În ceea ce priveşte termenul de judecată, Veronel Rădulescu susţine că este doar o chestiune de zile şi că a transmis o serie de documente necesare apelului, la solicitarea Elenei Udrea.

„E chestiune de zile, cum reuseste avocatul sa intregeasca dosarul, cu documente ce tin de procedurile de acolo. Am prezentat instanţei din Romania carnetul de refugiat provizoriu, cat si corespondenţa facuta cu ministerul de interne si de politie de acolo in care i se preciza ca statutul de refugiat provizoriu îi confera drepturi. Se spunea ca de la depunerea cererii beneficiaza de dreptul de protectie si dreptul de a nu fi extradata”, a mai spus avocatul Elenei Udrea.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica miercuri.  Ulterior, Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.