Ponta critică dur proiectul PSD privind creșterea pensiilor

0

Proiectul de lege privind creşterea pensiilor este „cea mai ticăloasă minciună”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Tulcea, preşedintele Pro România, deputatul Victor Ponta.

„Proiectul propus de d-na Olguţa Vasilescu este foarte frumos, este extraordinar. Vreau ca mamei mele să i se dubleze pensia. Cred că a muncit şi că merită acest lucru. Problema este că vreau ca mama să primească aceşti bani şi să nu vină cineva în 2021 să spună că nu erau bani”, a afirmat Ponta.

Acesta şi-a exprimat neîncrederea în proiectul de lege prezentat de ministrul Muncii, în contextul în care majorarea punctului de pensie va fi făcută în perioade preelectorale, iar bugetul de stat nu permite asemenea creşteri.

„De unde vor curge aceşti bani? Au fost suficient de cinici să spună că trebuie să-i voteze, dar, staţi puţin, e vorba de banii României. Dacă nu-mi arăţi unde sunt resursele şi doar îi păcăleşti pe oameni, mi se pare cea mai ticăloasă minciună. În politică, există minciuni unele acceptabile, de înţeles, altele nu, iar asta e de neînţeles”, a mai spus Victor Ponta.

Liderul Pro România a anunţat că, după depunerea proiectului de lege, parlamentarii formaţiunii politice vor face un amendament pentru ca majorarea punctului de pensie să intre în vigoare la începutul anului viitor.

„Dacă sunt bani, să-i dea de acum, să nu aştepte 2021, după alegeri. Dacă răspunsul e că nu au bani, vă garantez, cu atât mai puţin vor fi bani în 2021. Subiectul pensiilor mi se pare mult prea delicat, mult prea personal, mult prea important nu doar pentru pensionari, ci şi pentru noi, fiindcă ne interesează situaţia părinţilor noştri şi situaţia noastră când ieşim la pensie, ca să-l foloseşti atât de cinic. Fiţi atenţi, dăm acum o lege care se aplică după alegeri, dacă ne votaţi tot pe noi. Asta e de un cinism pe care nu l-am mai întâlnit”, a menţionat Victor Ponta.

În conferinţa de presă, deputaţii Victor Ponta şi Daniel Constantin au menţionat că, la finele săptămânii viitoare, la Bucureşti va avea loc primul congres în cadrul căruia vor fi adoptate structura de conducere, noul statut şi agenda politică, ultimul document menţionat urmând să aibă nominalizaţi responsabili pentru fiecare domeniu.

Liderii Pro România au anunţat totodată că partidul nu are structuri în Covasna, Harghita şi Teleorman.

Organizaţia tulceană a Pro România a fost reprezentată de directoarea Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Primăriei municipiului Tulcea, Ştefana Zibileanu, care a afirmat că echipa sa numără 45 de persoane

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.