ANPC amendează ING Bank

0

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat ING Bank cu 20.000 lei, după ce banca a recunoscut că tranzacţiile efectuate de un număr de peste 225.000 de consumatori au fost dublate. Practic banca le-a retras de două ori bani din contul clienţilor pentru fiecare plată pe care au făcut-o. Astfel, în jur de 7.000 de clienţi au ajuns în situaţia de a nu putea face plăţi pentru că banca le-a spus că au fonduri insuficiente. 

ANPC spune că această eroare a băncii ING Bank a afectat intereselor economice ale consumatorilor.

„Ca urmare a aparitiei in mass-media, in data de 8.10.2018, a unor informatii referitoare la faptul ca, pentru o parte din clientii ING Bank au fost dublate tranzactiile realizate cu cardurile online, la ATM-urile si POS-urile altor banci, echipa de control a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat, fiind astfel initiat un control operativ.
In consecinta, a fost solicitat bancii un punct de vedere cu privire la incidentul operational care a afectat un numar de consumatori, clienti ai bancii, in cursul zilei de 8.10.2018.
In urma verificarilor efectuate, banca a emis, in data de 9.10.2018, un punct de vedere prin care recunoaste faptul ca, in data de 8.10.2018, incepand cu ora 14.00, ING Bank a identificat dublarea tranzactiilor efectuate de un numar de 225.525 consumatori, clienti ai bancii, fiind astfel afectate interesele economice ale acestora.
De asemenea, ING Bank sustine, printr-un punct de vedere suplimentar, emis pe 10.10.2018, ca, din numarul total de consumatori afectati, „aproximativ 7.000 de clienti care au initiat plati pana la momentul remedierii, au fost afectati in mod direct, ca urmare a intervenirii incidentului, in sensul in care tranzactiile acestora au fost respinse pe motiv de fonduri insuficiente”.
Analizand aspectele descrise, ANPC constata ca, prin afectarea intereselor economice ale consumatorilor, se incalca prevederile art.7, lit.c), lin.2 din OG 21/1992 (r2) si se sanctioneaza conform prevederilor art.50, alin.1, lit.a), cu amenda contraventionala in cuantum de 20.000 lei”, potrivit unui comunicat al ANPC.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.