Zece milioane de dolari pentru prinderea unui șef de cartel mexican

0

Statele Unite au anunţat marţi că oferă o recompensă de zece milioane de dolari pentru orice informaţie ce ar putea conduce la arestarea şefului cartelului „Jalisco Noua Generaţie”, una dintre cele mai puternice şi periculoase grupări de narcotraficanţi din Mexic, relatează AFP.

Guvernul american a deschis o linie telefonică, o adresă de e-mail şi un cont Twitter pentru culegerea de informaţii legate de Nemesio Oseguera Cervantes, alias ‘El Mencho’, 52 de ani.

Cartelul Jalisco Noua Generaţie „face parte dintre cele cinci organizaţii criminale transnaţionale cele mai periculoase din lume”, a declarat ministrul american al Justiţiei, Jeff Sessions.

Potrivit acestuia, cartelul aduce în Statele Unite, în fiecare lună, cel puţin cinci tone de cocaină şi cinci tone de metamfetamine.

În afara lui „El Mencho”, ministerul american a mai dezvăluit că a inculpat de asemenea 44 de membri ai cartelului, printre care şi pe fiul liderului grupării, Ruben Oseguera Gonzalez, alias ‘Menchito’, 28 de ani, arestat în Mexic din 2015 şi deţinător al unui paşaport american.

Soţia sa a fost arestată în mai în Mexic, fiind suspectată că ar fi administrat active ale grupării criminale.

Conform estimărilor guvernului mexican, cartelul condus de „El Mencho”, fondat în 2011, ar fi acumulat o avere de 50 de miliarde de dolari.

El s-a implantat în trei sferturi din statele mexicane şi are legături cu organizaţii criminale din Statele Unite, Europa, Asia şi din alte state din America Latină.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.