Maria Grapini, pe tema MCV, în adresare directă către Comisia Europeană: “În termeni democratici, se cheamă discriminare!”

Recentele scandaluri ce scot la iveală corupția mare din statele pe măsură ale UE – emisii de CO2, fraude financiare internaționale – pun într-o lumină mai mult decât defavorabilă instituțiile europene și modul în care acestea emit judecăți categorice la adresa unor țări est-europene, cum ar fi România.

Întreaga Europă a aflat, așadar, că giganții din industria automobilelor germane au falsificat, ani de-a rândul, testele de poluare, pagubele estimative fiind de aproape 100 de miliarde de euro. Reacțiile Comisiei Europene, în acest scandal major ce zguduie planeta până la urmă, sunt firave sau lipsesc în totalitate, în timp ce, spre exemplu, România e pusă la zid, săptămânal, apărând în ochii lumii drept un stat cel puțin îndoielnic din punct de vedere al democrației.

Umanista Maria Grapini nu este la prima reacție oficială de apărare a României, dar mai ales de solicitare a unei analize obiective din partea instituțiilor europene. Acum, din nou, în cadrul demersurilor pe care le face sistematic, Grapini a adresat o întrebare CE, pe tema MCV, mecanism care afectează nedrept economia României, instrument care, în opinia umanistei, nu mai are nicio justificare și pe care îl consideră jignitor la adresa românilor.

“Am cerut Comisiei Europene să recunoască faptul că MCV este un instrument nedrept, ineficient și perimat si să găsească un instrument care să supravegheze toată piața internă și relația cu țările terțe în ceea ce privește evaziunea și frauda. Comisia Europeană a stigmatizat zece ani România iar corupția imensă este în cu totul altă parte! În termeni democratici, se cheamă discriminare! Nu doresc ca țara mea, cetățenii mei să fie de mâna a doua! Nu apăr vreun corupt din România, Justiția să-și facă datoria, dar imaginea de țară îl afectează și pe cetățeanul cinstit!”, a declarat, de la Strasbourg, europarlamentarul umanist Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.