Lucian Stanciu-Viziteu (USR): Claudiu Manda face turism pe bani publici! 

0

“Îi solicit domnului Claudiu Manda, de această dată în mod public, ca după fiecare vizită externă pe care o face, să prezinte public un raport scris în care să ne explice tuturor care au fost efectele acestor deplasări și mai ales cum justifică faptul că a cheltuit banii contribuabililor români”, transmite Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, membru în comisia de control a SRI.

“În ultimele luni, domnul Manda, alături de câțiva apropiați din Comisia de control a SRI au mers în vizită la comisiile partenere din Germania și Franța, iar în acest moment se află într-o vizită similară în Italia. De fiecare dată însă, domnul Manda a refuzat la întoarcere să prezinte un raport scris în care să explice chestiuni simple precum: ce a discutat cu partenerii noștri euro-atlantici; ce  noi modalități de control a observat și care pot fi implementate și în România; care sunt diferențele dintre modul în care acționează și funcționează comisia la noi și modul în care acționează și funcționează comisiile similare din statele partenere; să explice care este baza legală și criteriile care se iau în calcul atunci când se organizează componența acestor deplasări”, spune liderul USR.

“Cred că domnul Manda are atât o obligație morală cât și una legală de a prezenta aceste raport. În primul rând, trebuie să justifice în fața cetățenilor cheltuirea banilor publici. În al doilea rând, dacă în cadrul acestor deplasări se află chestiuni ce țin de îmbunătățirea controlului civil al serviciilor de informații, cred că este corect ca acestea să fie cunoscute de toți membrii comisiei de astăzi și din viitor. Pe de altă parte, dacă consideră că anumite informații nu sunt de interes public, are opțiunea de a prezenta chiar două rapoarte separate: unul pentru public, unul pentru membrii comisiei de control a SRI”, arată Viziteu.

În acest context, amintim că Senatul României a cheltuit deja banii alocați în acest an pentru deplasări externe, cu toate că bugetul a fost dublu față de anul 2017. Acest lucru demonstrează că unii parlamentari se folosesc de aceste deplasări mai degrabă în scop turistic.

“Domnule Manda, dacă veți refuza în continuare să prezentați aceste rapoarte, veți întări și mai mult ideea care circulă în spațiul public, și anume că vă folosiți de această funcție pentru a face turism în interes personal. Nu de alta, dar după Germania, Franța și Italia ați anunțat că vreți să mergeți și în Marea Britanie”, încheie Viziteu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.