Alina Gorghiu așteaptă scuze de la Florin Iordache

0

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat vineri că, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale mai multe articole la modificările Codului penal, se aşteaptă să îl vadă pe Florin Iordache „spăşit” şi să îşi ceară scuze „pentru aberaţiile pe care le-a susţinut”.

„Luni vom depune proiectul de lege care să transpună toate recomandările Comisiei de la Veneţia şi pe legile Justiţiei şi pe Codul penal şi pe Codul de procedură penală. Mă aştept să îl văd pe domnul Iordache spăşit de data aceasta şi să vină cu capul în pământ să îşi ceară scuze, că toate aberaţiile, pe care le-a susţinut în comisie împreună cu colegii domniei sale, domnul Nicolicea, Şerban Nicolae şi alte somităţi PSD, s-au dovedit a fi neconstituţionale. Să scoatem din start toate acele modificări pe care le-au dorit şi şi-au dovedit limitele în momentul acesta şi să ne apucăm de o dezbatere serioasă. Mă aştept să facă lucrul acesta cât se poate de repede după motivarea Curţii Constituţionale”, a spus Gorghiu, la Palatul Parlamentului.

Ea a menţionat că decizia Curţii Constituţionale confirmă discursul public pe care PNL l-a avut de mai bine de un an. „Suferinţa mea este că vorbim de Codul penal de atâta vreme fără să ţinem cont de standardele în materie la nivel european, fără să ţinem cont de sugestiile, recomandările Comisiei de la Veneţia, fără să ţinem cont practic de jurisprudenţa Curţii Constituţionale de până acum. Aştept şi eu motivarea Curţii ca să mă uit aşa, în ochii domnului Dragnea şi în ochii celorlalţi interesaţi de câteva reglementări punctuale din Codul penal, ca să le pot spune că ne-au ţinut ţara asta în loc un an de zile cu obsesia lor pentru abuzul în serviciu şi o altă reglementare care să poată să îi rezolve problema domnului Dragnea, fără să se ocupe în acest timp de problemele de guvernare, fără să se ocupe de agenda publică a cetăţeanului”, a afirmat senatorul liberal.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.