Magdalena Șerban, condamnată la închisoare pe viață

0

Magdalena Şerban, criminala de la metrou, a fost condamnată, vineri, la închisoare pe viaţă de Tribunalul Bucureşti. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul Bucureşti a pronunţat, vineri, sentinţa în cazul Magdalenei Şerban, femeia acuzată că a ucis o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor. Magdalena Şerban a fost condamnată la închisoare pe viaţă.

De asemenea, aceasta trebuie să urmeze tratament medical şi să plătească daune în valoare de 60.000 de euro.

Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacat cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Magdalena Şerban este acuzată de procurori de săvărşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi omor calificat.

Procurorii susţin că pe 12 decembrie 2017, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.