Rompetrol și statul român constituie fondul comun de investiţii româno-kazah

0

Reprezentanţii KMG International (noua denumire a grupului Rompetrol) şi cei ai Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) au semnat vineri constituirea fondului comun de investiţii româno-kazah, în cadrul unui eveniment public.

Fondul kazah – român preconizează un nivel investiţional de aproximativ un miliard de dolari pe o durată de 7 ani.

Contribuţia KMGI la capitalul fondului este de 150 milioane de dolari, iar o parte din aceasta, contribuţia statului român în valoare de 30 milioane de dolari, va fi achitată de către KMGI, a declarat Alexey Golovin, senior vicepreşedinte al KMGI, în cadrul unei conferinţe de presă.

Structura acţionariatului fondului de investiţii este KMGI – 80% şi statul român – 20%.

KMGI a identificat deja cel puţin două proiecte majore, cu o valoare a investiţiilor care depăşeşte 200 de milioane de dolari, ce pot fi dezvoltate în cadrul Fondului kazah – român şi care vor impacta pozitiv economia României, în special, prin crearea directă a aproximativ două mii de locuri de muncă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.