BVB: Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni, în scădere!

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni pe segmentul principal al pieţei de capital a scăzut uşor săptămâna trecută, sub 1%, până la 225,53 milioane de lei, faţă de valoarea înregistrată în săptămâna precedentă (227,75 milioane de lei), conform datelor statistice publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În perioada 22 – 26 octombrie 2018, s-au realizat pe piaţa reglementată 8.268 tranzacţii, cu 182,7 milioane acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a s-a diminuat la 165,53 miliarde de lei.

Cele mai lichide titluri în această săptămână au fost cele ale Conpet SA, cu o valoare de 61,95 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 48,661 milioane de lei, Banca Transilvania, de 42,41 milioane de lei, Fondul Proprietatea, de 17,45 milioane de lei şi Romgaz, de 13,22 milioane de lei. Acţiunile celor 5 companii din topul lichidităţii s-au diminuat în perioada analizată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.