Inundații fără precedent în Veneția. Nouă persoane au murit!

0

Un val de intemperii care afectează Italia de duminică s-a soldat cu nouă morţi şi a condus la închiderea a numeroase şcoli, iar apa a atins un nivel istoric la Veneţia.

Două persoane au murit după ce un arbore a căzut pe vehiculul în care se aflau, luni, nu departe de Roma, iar un bărbat a murit în acelaşi fel la Terracina, pe litoral, la sud de Roma.

Un tânăr a fost ucis de un arbore care a căzut în plină stradă, în regiunea Napoli, potrivit autorităţilor, iar o persoană în vârstă a decedat după căderea unei părţi a unei cornişe în nord-vest, în apropiere de Savona.

O mare parte a Italiei se afla în alertă, din cauza unui cumul de rafale de vânt violente, precipitaţii puternice şi maree mari.

La Veneţia, „acqua alta” (apa înaltă) a atins luni după-amiaza 156 de centimetri, un nivel la care pasarelele de lemn folosite de obicei pentru a permite circulaţia pe uscat, în caz de inundaţii, nu mai sunt sigure, informează news.ro.

Piaţa San Marco a rămas inaccesibilă timp de câteva ore, iar numeroşi turişti au fost nevoiţi să se mulţumească să se plimbe pe străzile din jur, cu copiii pe umeri şi apa până la coapse.

Duminică, inundaţia a obligat oraşul să modifice parcursul maratonului, din care o parte s-a desfăşurat cu picioarele în apă.

Este a şasea oară în istoria recentă a oraşului când „acqua alta” depăşeşte 150 de centimetri – ea a tins 151 de centimetri în 1951, 166 în 1979, 159 în 1986, 156 în 2008 şi un record de 194 de centimetri în noiembrie 1966, potrivit news.ro.

În afară de Veneţia, aproape întreaga Italie se afla în alertă – cod roşu în nord (Liguria, Lombardia, Veneţia, Friul, Trentino) şi în Abruzzo (centru) şi cod portocaliu într-o bună parte a restului peninsulei şi în Sicilia.

Toate şcolile din Veneţia erau închise, la fel ca cele de la Roma, Genova (nord-vest), Messina (Sicilia) şi în numeroase comune din Piemont şi Toscana.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.